Serena Williams, pedepsita de WTA? Declaratia FURIOASA a jucatoarei spune tot!

de: D. C.
09 03. 2019, 14:17
Serena Williams, pedepsita de WTA?

Serena Williams, pedepsita de WTA? Celebra jucatoare de tenis a vorbit despre perioada petrecuta departe de teren, cand a fost insarcinata. Aceasta sustine ca cei de la WTA i-au facut o nedreptate. Serenei Williams nu i se pare normal ca o jucatoare de tenis, insarcinata sau care abia a nascut, sa piarda prea multe locuri.

In perioada in care a fost insarcinata, Serena Williams a pierdut multe locuri in clasamentul WTA. Jucatoarea de tenis sustine ca acest lucru este gresit. O jucatoare care alege sa isi intemeieze o familie nu trebuie sa fie penalizata pentru acest lucru.

Serena Williams, pedepsita de WTA?

„Când m-am intors în tenis, am fost penalizată pentru pauza luată. Am coborât de pe primul loc în clasament până pe 453. A trebuit să întâlnesc adversare mult mai dificile în primele tururi de la Roland Garros, motiv pentru care am suferit o accidentare la pectorali, ce m-a forţat să abandonez.

Am luptat din greu şi am ajuns în scurt timp în finala de la Wimbledon, dar a trebuit să lupt împotriva acestui clasament nedrept. Trebuie să nu mai penalizăm femeile care se întorc în circuit după ce nasc”, a spus Serena Williams într-un interviu acordat Metro.

Cand a revenit Serena Williams in tenis

  • Dupa ce a nascut o fetita superba in septembrie 2017, jucatoarea a revenit pe teren in februarie 2018. Serena nu a fost cap de serie la Roland Garros, însă a fost desemnată a 25-a favorită la Wimbledon, deşi se afla în afara primelor 32 de locuri în clasamentul mondial.

Serena Williams, victorie la Indian Wells

Jucătoarea de tenis americană Serena Williams, locul 10 WTA, s-a calificat în turul al treilea la Indian Wells după ce a învins-o pe Viktoria Azarenka, fost lider mondial şi dublu câştigătoare de Grand Slam, informeaza mediafax.ro.

În cea de-a 22-a confruntare directă între cele două foste lidere mondiale, fiecare campioane de câte două ori la Indian Wells, americanca Serena Williams, care a pozat si topless, a fost cea care a mărit scorul întâlnirilor directe la 18-4 în favoarea sa, după ce a învins-o pe Azarenka, ajunsă pe locul 48 WTA, într-un meci spectaculos care a durat două ore și șase minute, scor 7-5, 6-3.

  • „Nu te poți bucura de fiecare moment pentru că atunci îți pierzi concentrarea. Trebuie să rămâi concentrat. Este foarte important acest lucu pentru că îți vine câteodată să spui ‘Dumnezeule, asta o să fie o clasică’, dar nu-ți poți permite mental să te duci în acel loc, ca să nu anticipezi”, a declarat Serena Williams, după meci.

În runda următoare, Serena Williams, cu 23 de titluri de Grand Slam, o va întâlni pe jucătoarea de tenis din Spania, Garbine Muguruza, locul 20 WTA, o altă dublu câştigătoare de Grand Slam.